Codul Muncii 2014

Act ce reglementează totalitatea raporturilor de munca
Codul Muncii 2012

Şomajul scăzut nu îi atrage pe investitori

Şomajul scăzut nu îi atrage pe investitori, este de părerea primarul municipiului Râmnicu Vâlcea

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu, a declarat miercuri că un şomaj scăzut îi face pe potenţialii investitori să ezite în privinţa iniţierii unor proiecte în municipiu.

“Am remarcat faptul că în ultima vreme autorităţile judeţului, dar şi oameni politici fac demersuri pentru atragerea unor investitori în zonă. Apreciez aceste iniţative şi orice asemenea proiect. Dacă e pus în aplicare nu poate decât să sporească nivelul de trai al populaţiei. Şi aici nu contează că aceşti oameni de afaceri vin la primărie, la Consiliul Judeţean, la prefectură sau sunt invitaţi de diverşi oameni politici. Până la urmă dezvoltarea unui oraş sau a unui judeţ nu are culoare politică. Însă primul lucru pe care îl întreabă un posibil investitor este rata şomajului, iar din fericire sau din păcate, depinde din ce unghi o privim la Vâlcea este mică, se situează la aproximativ 5%”, a precizat Rădulescu.

În acest sens, edilul din Râmnicu Vâlcea menţionează recentele întâlniri pe care le-a avut cu reprezentanţii companiilor Toshiba şi Faurecia. “Recent am avut o întâlnire cu o delegaţie a celor de la Toshiba cu care am efectuat o vizită la CET Govora. Au venit şi cei de la Faurecia. Dar, dacă în privinţa unor terenuri să spunem pentru investiţii greenfield s-ar găsi soluţii, întrebarea investitorilor este dacă au de unde recruta forţă de muncă. Am avut discuţii şi cu domnul Cornoiu de la AJOFM şi pot spune că la Râmnicu Vâlcea stăm foarte prost cu personalul disponibil. Un deficit este şi faptul că meseriaşii vechi sunt plecaţi de ani buni în afară la muncă, iar şcolile profesionale desfiinţate nu au mai adus nimic pe piaţa muncii. Avem din păcate un şomaj masiv în rândul absolvenţilor de învăţământ universitar, cu precădere pe economic şi juridic, dar aceştia nu sunt disponibili pentru un asemenea tip de muncă”, a mai spus primarul Râmnicului.

Declaraţiile primarului din Râmnicu Vâlcea vin în contextul în care săptămâna trecută la prefectura judeţului au existat o serie de întâlniri cu oameni de afaceri greci, iar senatorul Emilian Frâncu i-a adus la Râmnicu Vâlcea pe chinezii de la SinTech National China, întâlniri cu scopul de a dezvolta proiecte de afaceri în judeţ. AGERPRES / Portalul Nat. de Administratie / 08.03.2012