Codul Muncii

Art. 171. – (1) Angajatorul are obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru protejarea vieţii şi
sănătăţii salariaţilor. (Abrogat prin O.U.G. nr. 65/2005)
(2) Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele
legate de muncă.
(3) Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de
răspundere în acest domeniu.
(4) Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere
responsabilităţii angajatorului.
(5) Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.
Art. 172. – (1) Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legii speciale, ale
contractelor colective de muncă aplicabile, precum şi cu normele şi normativele de protecţie a muncii.
(2) Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:
a) măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;
b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi;
c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;
d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a
securităţii şi sănătăţii în muncă.
Art. 173. – (1) În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile necesare pentru
protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor
profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii
şi mijloacelor necesare acesteia.
(2) La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se va ţine seama de
următoarele principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi
alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a
muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin
periculos;
g) planificarea prevenirii;
h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie
individuală;
i) aducerea la cunoştinţă salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.

Art. 174. – (1) Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii
în muncă.
(2) În cuprinsul regulamentelor interne sunt prevăzute în mod obligatoriu reguli privind securitatea
şi sănătatea în muncă.
(3) În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se consultă cu
sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în
muncă.
Art. 175. – Angajatorul are obligaţia să asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncă şi
boli profesionale, în condiţiile legii.
Art. 176. – (1) Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor săi în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.
(2) Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către
angajator, împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatul sau, după caz, cu
reprezentanţii salariaţilor.
(3) Instruirea prevăzută la alin. (2) se realizează obligatoriu în cazul noilor angajaţi, al celor care
îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii şi al celor care îşi reiau activitatea după o întrerupere mai
mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activităţii.
(4) Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.
Art. 177. – (1) Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi
sănătatea salariaţilor.
(2) Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi
substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.
(3) Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de
accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru
evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.
Art. 178. – (1) Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă instituţia abilitată prin lege poate
dispune limitarea sau interzicerea fabricării, comercializării, importului ori utilizării cu orice titlu a
substanţelor şi preparatelor periculoase pentru salariaţi.
(2) Inspectorul de muncă poate, cu avizul medicului de medicină a muncii, să impună
angajatorului să solicite organismelor competente, contra cost, analize şi expertize asupra unor produse,
substanţe sau preparate considerate a fi periculoase, pentru a cunoaşte compoziţia acestora şi efectele
pe care le-ar putea produce asupra organismului uman.