Sanatatea si securitatea in munca – Reguli generale
ART. 175
(1) Angajatorul are obligaţia sã asigure securitatea şi sãnãtatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncã.
(2) Dacã un angajator apeleazã la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonereazã de rãspundere în acest domeniu.
(3) Obligaţiile salariaţilor în domeniul securitãţii şi sãnãtãţii în muncã nu pot aduce atingere responsabilitãţii angajatorului.
(4) Mãsurile privind securitatea şi sãnãtatea în muncã nu pot sã determine, în niciun caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.
ART. 176
(1) Dispoziţiile prezentului titlu se completeazã cu dispoziţiile legii speciale, ale contractelor colective de muncã aplicabile, precum şi cu normele şi normativele de protecţie a muncii.
(2) Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:
a) mãsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncã şi a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;
b) mãsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activitãţi;
c) mãsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;
d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a securitãţii şi sãnãtãţii în muncã.
ART. 177
(1) În cadrul propriilor responsabilitãţi angajatorul va lua mãsurile necesare pentru protejarea securitãţii şi sãnãtãţii salariaţilor (n.r. vezi standardul ISO pentru sanatate si securitate ocupationala OHSAS 18001), inclusiv pentru activitãţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregãtire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizãrii protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia.
(2) La adoptarea şi punerea în aplicare a mãsurilor prevãzute la alin. (1) se va ţine seama de urmãtoarele principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursã;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncã şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncã şi de producţie, în vederea atenuãrii, cu precãdere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sãnãtãţii;
e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos;
g) planificarea prevenirii;
h) adoptarea mãsurilor de protecţie colectivã cu prioritate faţã de mãsurile de protecţie individualã;
i) aducerea la cunoştinţa salariaţilor a instrucţiunilor corespunzãtoare.
ART. 178
(1) Angajatorul rãspunde de organizarea activitãţii de asigurare a sãnãtãţii şi securitãţii în muncã.
(2) În cuprinsul regulamentelor interne sunt prevãzute în mod obligatoriu reguli privind securitatea şi sãnãtatea în muncã.
(3) În elaborarea mãsurilor de securitate şi sãnãtate în muncã angajatorul se consultã cu sindicatul sau, dupã caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sãnãtate în muncã.
ART. 179
Angajatorul are obligaţia sã asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncã şi boli profesionale, în condiţiile legii.
ART. 180
(1) Angajatorul are obligaţia sã organizeze instruirea angajaţilor sãi în domeniul securitãţii şi sãnãtãţii în muncã.
(2) Instruirea se realizeazã periodic, prin modalitãţi specifice stabilite de comun acord de cãtre angajator împreunã cu comitetul de securitate şi sãnãtate în muncã şi cu sindicatul sau, dupã caz, cu reprezentanţii salariaţilor.
(3) Instruirea prevãzutã la alin. (2) se realizeazã obligatoriu în cazul noilor angajaţi, al celor care îşi schimbã locul de muncã sau felul muncii şi al celor care îşi reiau activitatea dupã o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectueazã înainte de începerea efectivã a activitãţii.
(4) Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificãri ale legislaţiei în domeniu.
ART. 181
(1) Locurile de muncã trebuie sã fie organizate astfel încât sã garanteze securitatea şi sãnãtatea salariaţilor.
(2) Angajatorul trebuie sã organizeze controlul permanent al stãrii materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurãrii sãnãtãţii şi securitãţii salariaţilor.
(3) Angajatorul rãspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncã, pentru crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.
ART. 182
(1) Pentru asigurarea securitãţii şi sãnãtãţii în muncã instituţia abilitatã prin lege poate dispune limitarea sau interzicerea fabricãrii, comercializãrii, importului ori utilizãrii cu orice titlu a substanţelor şi preparatelor periculoase pentru salariaţi.
(2) Inspectorul de muncã poate, cu avizul medicului de medicinã a muncii, sã impunã angajatorului sã solicite organismelor competente, contra cost, analize şi expertize asupra unor produse, substanţe sau preparate considerate a fi periculoase, pentru a cunoaşte compoziţia acestora şi efectele pe care le-ar putea produce asupra organismului uman.
(Codul Muncii 2011 – Sanatatea si securitatea in munca – Reguli generale)
