Codul Muncii

“Art. 108. -Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca,
se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor
contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în
vigoare.” (O.U.G. nr. 55/2006)
Art. 109. – (1) Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă
este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
(2) În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de
30 de ore pe săptămână.
Art. 110. – (1) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8
ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
(2) În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare
inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe
săptămână.
Art. 111. – (1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe
săptămână, inclusiv orele suplimentare.
″(2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi
prelungită peste 48 de ore pe săptămână, care include şi orele suplimentare, cu condiţia ca media
orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de maxim o lună calendaristică 3 luni
calendaristice să nu depăşească 48 de ore pe săptămână (Legea nr. 371/2005).″

“(21) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii stabilite prin contractul
colectiv de muncă unic la nivel naţional, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă la nivel
de ramură de activitate aplicabil, perioade de referinţă mai mari de o lună 3 luni, dar care să nu
depăşească 12 luni (Legea nr. 371/2002).”
(22) La stabilirea perioadelor de referinţă prevăzute la alin. (2 şi (21) nu se iau în calcul
durata concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului indivudual de muncă.
(3) Prevederile alin. (1) (2) şi (21) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.″
(O.U.G. nr. 65/2005)
Art. 112. – (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili prin
negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă
mai mică sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de
ore.
Art. 113. – (1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de
lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul
colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.
(2) Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul
individual de muncă.
Art. 114. – Programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la
cunoştinţă salariaţilor şi sunt afişate la sediul angajatorului.
Art. 115. – (1) Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă, cu acordul sau la
solicitarea salariatului în cauză, dacă această posibilitate este prevăzută în contractele colective de muncă
aplicabile la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestora, în regulamentele interne.
(2) Programele individualizate de muncă presupun un mod de organizare flexibil a timpului de
muncă.
(3) Durata zilnică a timpului de muncă este împărţită în două perioade: o perioadă fixă în care
personalul se află simultan la locul de muncă şi o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul îşi alege
orele de sosire şi de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.
(4) Programul individualizat de muncă poate funcţiona numai cu respectarea dispoziţiilor art. 109
şi 111.
Art. 116. – Angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat
şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă ori de câte ori este solicitat.