Codul Muncii 2014

Act ce reglementează totalitatea raporturilor de munca
Codul Muncii 2012

Noi disponibilizari in administratia publica

Mai mult de o mie doua sute de salariati ai administratiei publice din Valcea urmeaza a fi disponibilizati pana la jumatatea lunii august a acestui an, a afirmat Prefectura jud. Valcea, prin purtatorul acesteia de cuvant.

A fost hotarat, de catre prefectul de Valcea, numarul de salariati din fiecare unitate locala si teritoriala din Valcea.

Aceasta hotarare a fost transmisa, conform prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului numarul 3 din 2010, catre Min. Administraţiei şi Internelor, Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea; in acelasi timp, aceasta a fost transmisa si fiecăreia dintre cele 89 primării din judeţul Valcea.

Prin urmare, până pe 16 august 2010, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să aprobe noile organigrame, acestea urmand sa rectifice bugetul de venituri şi cheltuieli ale aparatului propriu şi al instituţiilor publice din subordine, în aşa fel încât să se încadreze în numărul maxim de posturi stabilit”, a explicat purtătorul de cuvânt al Prefecturii.

sursa: Portalul National de Administratie Publica
http://www.administratie.ro/articol.php?id=32246
data: 13 iulie 2010