Codul Muncii

“Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective”
(O.U.G. nr. 55/2006)
“Art. 68. – (1) Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de
zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui
număr de:
a) cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20
de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;
b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin
100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;
c) cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin
300 de salariaţi.
(2) La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit alin. (1), se iau în
calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din iniţiativa
angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia
existenţei a cel puţin 5 concedieri.” (O.U.G. nr. 55/2006)
“Art. 69. – (1) În cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective,
acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile
prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire
cel puţin la:
a) metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului
de salariaţi care vor fi concediaţi;
b) atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează,
printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.
(2) În perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau
reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligaţia să le
furnizeze toate informaţiile relevante şi să le notifice, în scris, următoarele:
a) numărul total şi categoriile de salariaţi;
b) motivele care determină concedierea preconizată;
c) numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere;
d) criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru
stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;
f) măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează să fie
acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă
aplicabil;
g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile;
h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face
propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.
(3) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se menţin indiferent dacă decizia care determină
concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul
asupra angajatorului.
(4) În situaţia în care decizia care determină concedierile colective este luată de o
întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, în
nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), de faptul că întreprinderea respectivă nu i-a
furnizat informaţiile necesare.”
(O.U.G. nr. 55/2006)

“Art. 70. – Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la art. 69
alin. (2) inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă la
aceeaşi dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.”
(O.U.G. nr. 55/2006)

“Art. 71. – (1) Sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot propune angajatorului
măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaţilor concediaţi, într-un
termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării.
(2) Angajatorul are obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile formulate
potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.” (O.U.G. nr.
55/2006)
“Art. 711. – (1) În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii
salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere
colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia
teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei
emiterii deciziilor de concediere.
(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate informaţiile relevante cu
privire la intenţia de concediere colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum şi rezultatele
consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, prevăzute la art. 69 alin. (1) şi art. 71, în
special motivele concedierilor, numărul total al salariaţilor, numărul salariaţilor afectaţi de
concediere şi data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri.
(3) Angajatorul are obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la alin. (1)
sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, la aceeaşi dată la care a comunicat-o inspectoratului
teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă.
(4) Sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor pot transmite eventuale puncte de vedere
inspectoratului teritorial de muncă.
(5) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial de muncă, cu
avizul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, poate dispune reducerea perioadei
prevăzute la alin. (1), fără a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz.
(6) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a informa în timp util angajatorul şi
sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, după caz, asupra reducerii perioadei prevăzute la alin. (1),
precum şi despre motivele care au stat la baza acestei decizii.
Art. 712. – (1) În perioada prevăzută la art. 711 alin. 1, agenţia teritorială de ocupare a forţei
de muncă trebuie să caute soluţii la problemele ridicate de concedierile colective preconizate şi să
le comunice în timp util angajatorului şi sindicatului ori, după caz, reprezentanţilor salariaţilor.
(2) La solicitarea motivată a oricăreia dintre părţi, inspectoratul teritorial de muncă, cu
consultarea agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, poate dispune amânarea momentului
emiterii deciziilor de concediere cu maximum 10 zile calendaristice, în cazul în care aspectele
legate de concedierea colectivă avută în vedere nu pot fi soluţionate până la data stabilită în
notificarea de concediere colectivă prevăzută la art. 711 alin. (1) ca fiind data emiterii deciziilor de
concediere.
(3) Inspectoratul teritorial de muncă are obligaţia de a informa în scris angajatorul şi
sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, după caz, asupra amânării momentului emiterii deciziilor
13
de concediere, precum şi despre motivele care au stat la baza acestei decizii, înainte de expirarea
perioadei iniţiale prevăzute la art. 711 alin. (1).” (O.U.G. nr. 55/2006)

Art. 72. – ″(1) Angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi angajări
încadrări pe locurile de muncă ale salariaţilor concediaţi timp de 9 luni de la data
concedierii acestora.

(2) În situaţia în care în această perioadă se reiau activităţile a căror
încetare a condus la concedieri colective, acesta angajatorul are obligaţia de a transmite
salariaţilor care au fost concediaţi o comunicare scrisă în acest sens şi de a-i reangaja pe aceleaşi
locuri de muncă pe care le-au ocupat anterior, fără examen sau concurs ori perioadă de probă.
(3) Salariaţii au la dispoziţie un termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data comunicării
angajatorului, prevăzută la alin (2), pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire
la locul de muncă oferit.
(4) În situaţia în care salariaţii care au dreptul de a fi reangajaţi potrivit alin. (2) nu îşi
manifestă în scris consimţământul în termenul prevăzut la alin (3) sau refuză locul de
muncă oferit, angajatorul poate face noi încadrări pe locurile de muncă rămase vacante. ″
(Legea nr. 371/2005)