Codul Muncii – Principii fundamentale
ART. 3
(1) Libertatea muncii este garantatã prin Constituţie. Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit.
(2) Orice persoanã este liberã în alegerea locului de muncã şi a profesiei, meseriei sau activitãţii pe care urmeazã sã o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat sã munceascã sau sã nu munceascã într-un anumit loc de muncã ori într-o anumitã profesie, oricare ar fi acestea.
(4) Orice contract de muncã încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor alin. (1)-(3) este nul de drept.
ART. 4
(1) Munca forţatã este interzisã.
(2) Termenul muncã forţatã desemneazã orice muncã sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţãmântul în mod liber.
(3) Nu constituie muncã forţatã munca sau activitatea impusã de autoritãţile publice:
a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu**);
———
**) A se vedea Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bazã de voluntariat, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.155 din 20 decembrie 2005, cu modificãrile ulterioare.
b) pentru îndeplinirea obligaţiilor civice stabilite prin lege;
c) în baza unei hotãrâri judecãtoreşti de condamnare, rãmasã definitivã, în condiţiile legii;
d) în caz de forţã majorã, respectiv în caz de rãzboi, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundaţii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte şi, în general, în toate circumstanţele care pun în pericol viaţa sau condiţiile normale de existenţã ale ansamblului populaţiei ori ale unei pãrţi a acesteia.
ART. 5
(1) În cadrul relaţiilor de muncã funcţioneazã principiul egalitãţii de tratament faţã de toţi salariaţii şi angajatorii.
(2) Orice discriminare directã sau indirectã faţã de un salariat, bazatã pe criterii de sex, orientare sexualã, caracteristici genetice, vârstã, apartenenţã naţionalã, rasã, culoare, etnie, religie, opţiune politicã, origine socialã, handicap, situaţie sau responsabilitate familialã, apartenenţã ori activitate sindicalã, este interzisã.
(3) Constituie discriminare directã actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţã, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevãzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlãturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitãrii drepturilor prevãzute în legislaţia muncii.
(4) Constituie discriminare indirectã actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevãzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminãri directe.
ART. 6
(1) Orice salariat care presteazã o muncã beneficiazã de condiţii de muncã adecvate activitãţii desfãşurate, de protecţie socialã, de securitate şi sãnãtate în muncã, precum şi de respectarea demnitãţii şi a conştiinţei sale, fãrã nicio discriminare.
(2) Tuturor salariaţilor care presteazã o muncã le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la protecţie împotriva concedierilor nelegale.
(3) Pentru munca egalã sau de valoare egalã este interzisã orice discriminare bazatã pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare.
ART. 7
Salariaţii şi angajatorii se pot asocia liber pentru apãrarea drepturilor şi promovarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale.
ART. 8
(1) Relaţiile de muncã se bazeazã pe principiul consensualitãţii şi al bunei-credinţe.
(2) Pentru buna desfãşurare a relaţiilor de muncã, participanţii la raporturile de muncã se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncã.
ART. 9
Cetãţenii români sunt liberi sã se încadreze în muncã în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în oricare alt stat, cu respectarea normelor dreptului internaţional al muncii şi a tratatelor bilaterale la care România este parte.
