Ministrul Muncii va încerca majorarea pensiilor în 2013
Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a precizat că, în anul 2013, în contextul unui deficit bugetar mai mic şi a existenţei unui vârf de plată al datoriei externe, se va încerca o indexare a pensiilor cu rata inflaţiei.
Atenţia Ministerului Muncii se îndreaptă către tineri şi copii
Atenţia Ministerului Muncii se îndreaptă către copii şi tineri, subliniind că există aspecte foarte grave care se reflectă în societatea noastră.
”A crescut violenţa în familie, copiii trebuie protejaţi chiar faţă de proprii lor părinţi, care de multe ori îi duc la muncă, sau în cazul unui divorţ nici nu se gândesc la interesul copilului. Dacă vorbim despre tineri, pe piaţa muncii cel mai mare şomaj se înregistrează chiar în rândul acestora, în jur de 25%” a precizat Mariana Câmpeanu, conform Realitatea.net.
Se va încerca o indexare a pensiilor
Mariana Câmpeanu va încerca în construcţia bugetară pentru anul viitor să indexeze pensiile, ”în măsura în care ne vom putea încadra în deficitul bugetar pentru 2013, care este mai mic decât cel de anul acesta. Să nu uităm că măsura, dar şi altele asemenea, vor trebui luată în contextul existenţei unui vârf al plăţilor externe”.
Ministrul Muncii a amintit că anii 2013 şi 2014 sunt ”vârfuri maxime de returnare a datoriei externe de peste 11-12 miliarde de euro”.
”Legea Pensiilor nu trebuie modificată, ci trebuie doar aplicată. Indexarea pensiilor există în lege, aplicarea a fost însă suspendată. Chiar dacă nu vom reuşi să aplicăm integral cele prevăzute în lege, o indexare a pensiilor în funcţie de rata inflaţiei tot vom face”, a concluzionat Mariana Câmpeanu.
sursa: Epoch Times Romania / 07.11.2012