Codul Muncii 2014

Art. 292. – Potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România, legislaţia muncii va fi
armonizată permanent cu normele Uniunii Europene, cu convenţiile şi recomandările Organizaţiei
Internaţionale a Muncii, cu normele dreptului internaţional al muncii.
Art. 293. – România va realiza transpunerea, până la data aderării la Uniunea Europeană, în
legislaţia naţională a dispoziţiilor comunitare privind comitetul european de întreprindere în unităţile de
dimensiune comunitară, pe măsura apariţiei şi dezvoltării în economie a unor astfel de întreprinderi,
precum şi pe cele privind detaşarea salariaţilor în cadrul furnizării de servicii.
Art. 294. – În sensul prezentului cod, prin salariaţi cu funcţie de conducere se înţelege
administratorii-salariaţi, inclusiv preşedintele consiliului de administraţie dacă este şi salariat, directorii
generali şi directorii, directorii generali adjuncţi şi directorii adjuncţi, şefii compartimentelor de muncă –
divizii, departamente, secţii, ateliere, servicii, birouri -, precum şi asimilaţii lor stabiliţi potrivit legii sau prin
contractele colective de muncă ori, după caz, prin regulamentul intern.
Art. 295. – (1) Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia
muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de
prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.
(2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de
muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu
sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

“Art. 296. – (1) Vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2008 se probează
cu carnetul de muncă.
(2) După data abrogării Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările
ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2008 se reconstituie, la
cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanţa judecătorească competentă
să soluţioneze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte
existenţa raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării
Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor acestui act
normativ.
(3) Angajatorii care păstrează şi completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în
mod eşalonat, până la data de 30 iunie 2009, pe bază de proces-verbal individual de predareprimire.
(4) Inspectoratele teritoriale de muncă ce deţin carnetele de muncă ale salariaţilor le vor
elibera până la data prevăzută la alin. (3), în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.” (O.U.G. nr. 55/2006)

Art. 297. – Pe data intrării în vigoare a prezentului cod cauzele privind conflicte de muncă aflate pe
rolul tribunalelor se judecă în continuare potrivit dispoziţiilor procesuale aplicabile la data sesizării
instanţelor.
Art. 298. – (1) Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 martie 2003.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:
– Codul muncii al R.S.R., Legea nr. 10/1972, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1
decembrie 1972, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 1/1970 – Legea organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat, publicată
în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970, cu modificările şi completările ulterioare;
– Decretul nr. 63/1981 privind modul de recuperare a unor pagube aduse avutului obştesc,
publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 25 martie 1981;
– Legea nr. 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 16 noiembrie 1990;
– Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1 din 8 ianuarie 1991;
– Legea salarizării nr. 14/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 9
februarie 1991, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 februarie 1992;
– Legea nr. 68/1993 privind garantarea în plată a salariului minim, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 246 din 15 octombrie 1993;
– Legea nr. 75/1996 privind stabilirea zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 17 iulie 1996, cu modificările şi completările
ulterioare;
– art. 34 şi 35 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998;
– orice alte dispoziţii contrare.

– orice alte dispoziţii contrare.
“(3) Pe data de 1 ianuarie 2009 se abrogă dispoziţiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul e muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificările lterioare.” (O.U.G. nr. 55/2006)
Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 113 din Constituţia României, în urma ngajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de
9 decembrie 2002.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 24 ianuarie 2003.
Nr. 53.