Codul Muncii 2014

Act ce reglementează totalitatea raporturilor de munca
Codul Muncii 2012

Posturi desfiinţate în administraţia judeţeană din Constanţa

Instituţii de cultură comasate şi sute de posturi desfiinţate în administraţia judeţeană din Constanţa

Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat, într-o şedinţă desfăşurată joi, proiectele de hotărâre care vizează reorganizarea instituţiei şi a celor din subordine, astfel ca din totalul de 1.021 de salariaţi să rămână 668, potrivit OG 63 referitor la restructurările din administraţie.

La şedinţă au participat şi circa 15 salariaţi ai Teatrului de Operă şi Balet “Oleg Danovski”, care au protestat faţă de decizia CJ de a desfiinţa componenta operă, menţinând doar orchestra şi baletul, măsură ce va duce la pierderea locurilor de muncă a circa 50 de solişti şi membri ai corului.

Din cei 361 de funcţionari ai CJ vor mai rămâne 200, iar, din 11 instituţii de cultură, Biblioteca Judeţeană şi Delfinariul vor rămâne independente, celelalte comasându-se în trei entităţi. “Am încercat ca prin comasări să reducem numărul posturilor de contabil, administrator, tehnician, personal TESA şi să rămână mai multe posturi pentru artişti. Asta este ideea.

Prin comasări încercăm să funcţionăm prin nuclee minimale, până va trece această urgie care se numeşte Guvernul PD-L Boc – Băsescu”, a afirmat Constantinescu, menţionând că dacă OG 63 nu este respectată, autoritatea locală răspunde penal şi nu va mai avea “niciun fel de finanţare pe niciun fel de componentă”.

16 iulie 2010
sursa: Portalul National de Administratie
citestet tot articolul: http://www.administratie.ro/articol.php?id=32311